Mann wird nie betrogen,
man betrugt sich selbst...
...a zis Geothe

***
eu vad:
la mine sau la tine?
Le vad pe ambele (si jumatatea plina si goala), cu culorile stau mai prost.
la tine o vad pe cea goala si ma lupt sa o trec cu vederea. De cea plina ma fericesc si ma amagesc ca merita osteneala. (curios: oare n-ar trebui sa ma bucur/profit de goliciunea ta?)

La mine golul e atat de mare incat doar buna ta bunevointa (sau nestiinta) il poate trece cu vederea... oricum, pana la urma ajung sa te dispretuiesc pentru ca-mi imbratisezi goliciunea.

Cel mai bine e ca golul tau sa potriveasca cu plinul meu (nu insinuez nimic vulgar)... si pe nimeni sa nu deranjeze asta... dar probabil aceasta observatie nu are nici o legatura cu subiectul.

***

Sa vezi ce mi s-a intamplat...

Manat de nebunia ce creste in mine caut oriunde ma aflu motiv de disperare... si unde poate fi disperarea mai mare decat langa o femeie... atat de aproape de departe!
O zaresc, si ganduri incep sa clocotesc... sa vezi ce poate sa treaca prin capul omului cand vrea si poate, o zaresc zic si toata furtuna din mintea mea se invartea in jurul a "Sa-i vorbesc? Sa nu-i vorbesc? Poate ar trebui sa-i spun ceva?!... ce va de genul: Va place?" Ha! Ha! si chicoteam in sinea mea... imbecilul! Vine masina si ne urcam amandoi, fara intentie ajungem unul langa altul, ea pe scaun, eu in picioare cu spatele la ea, cu gandul la ea: "Oare ce o fi in capul ei? Oare o sa-i vorbesc?" Imi aduc aminte ca barbatul cauta in femeie sa fuga de absurd... si ma linistesc. Eu iubesc absurdul! E intuneric si rece. Umed si ploua rar. Nu absurdul ci afara! La statia urmatoare locul de langa ea se elibereaza si manat de absurdul din mine ma asez langa ea, frumos, si buna seara-i dau...si-mi raspunde! Ha! Ha! Imi raspunde fata! Jubilam! Ma chinuiam sa-mi tin cumpatul... sa nu ranjesc la ea, sa nu cumva sa o speriu ca nu merita... sa nu ranjesc la ea... Ha! Ha! Apoi o tacere deasa simt cum ma apasa... "Poate ar trebui sa-i spun ceva?"... dar nu apuc, caci in nesimtirea mea o zaresc cum neindemanatica isi sufla nasul... Him!zic, si oarecum lumea mi se parea mai meschina.
Era aglomeratie pe masina. Priveam din nou lumea, fara tinta, in cautarea ineditului. Oamenii erau obositi, plictisiti... asteptandu-si statia, intrebandu-se daca e control pe masina, grabindu-se sa ajunga la meci. Stiam ca e cineva langa mine dar nu mai aveam nici o pofta sa-i vorbesc... pasiune nu mai era. La una dintre statii, dupa ce alti multi oameni trist imbracati s-au urcat, unul din ei i-a cerut fetei sa-i composteze biletul... moment delicat. Fata s-a intins si rasucit in paltonul ei nergu si stramt si s-a sprijinit de mine pentru a ajunge la compostor... ce noroc cu compostorul asta? Si lucrul acesta mi-a fost destul sa uit de toate ce m-au facut sa-mi iau gandul de la ea... "Ce aglomeratie e azi!" "Da" zice, "De la servici?" "Nu, de la scoala" si zambeste. Sa nu ranjesc, imi spun: "Studiezi la litere" "Da" "Ce studiezi?" "Romana engleza" "Am terminat si eu Economicele" "Cand?" "Aaa... demult, acum 2-3 ani... demult" ...lucru care m-a intristat. Him! acest cuvant, intristat, mi l-am insusit recent in urma lecturii unei carti foarte ciudate... am ajuns sa recunosc ca ma intristez! Trecerea vremii ma intristeaza! "Si o sa-ti gasesti de lucru?!" zic.. Ha! Ha! Cea mai tampita intrebare!! Urasc lucrul acesta, astfel de discutii fara sens... lucruri pe care oamenii normali le fac, nu eu... ma simteam ca un cretin. Uite ce facusem din mine... era mai rau decat sa-mi suflu, neindemanatic, nasul!!! Ha! Ha! "Nu prea cred... greu, probabil ca o sa ramn in invatamant" zice. Oare ce o fi in capul ei? Poate ca e excesiv de politicoasa... e draguta!
Apoi tacere... Statiile treceau, oamenii coborau... noi nu. Tot felul de ganduri aveam: ce sa-i mai spun, sa o chem undeva, sa da... sa nu... ma gandeam ca uite aici si acum destinul mi-e in mana... si ma gandeam ca orice as face sa nu-mi para rau. Oricum mersesem destul de departe: i-am vorbit, mi-a raspuns, nu am ranjit... Ha! Ha!
Apoi a venit statia mea. M-am ridicat incet, cu grija, nici prea repede, nici prea tarziu. Mi-am luat umbrela cu carlig, m-ai aranjat balonul gri si geanta neagra, iar apoi, din picioare am privit-o, de acolo, de sus. Se uita la mine, de acolo de jos, frumoasa si nerabdatoare... "Salut!" ii spun in graba. "Salut..." imi spune sau altceva, eram prea grabit, intristat... despartirile intotdeauna ma intristeaza. Apoi, pana la usa autobuzului, pe scari si pana ce a plecat din statie am simtit ochii ei, de o culoare pe care nu o cunosteam, ca ma urmaresc.
Am oftat, multumit ca nu facusem prosti, ca eram impacat cu mine... inceputul e intotdeuna cel mai greu!

De retinut
! pajisti, coaste, copii, prosti,

***
"Caut ceva cu pasiune si rabdare, ceva ce sa merite: pot fi doar clipe, dar sa ramana cele mai frumoase, cele care conteaza...."

m-a intristat prezentarea ta: .. cea cu "pasiune si rabdare,...doar clipe..frumoase.. care conteaza.."
nu ca nu ar fi adevarata... dar mi-e foarte cunoscuta. "pasiune si rabdare": multi ar spune ca e o contradictie aici... ca e ceva artificial.
Si apoi orice clipa frumoasa, chiar cea mai frumoasa, e una de tristete.. deaoarece e o "clipa"... nu mai e, a trecut.
Sa asteptam impreuna clipa ce aduce pasiunea... poate asa s-ar rescrie chemarea ta.

Buna ziua fata frumoasa...
nu stiu de ce, azi am un dor nebun sa ma reintorc la tine pe aceasta cale, fara indoiala cea mai draga mie dintre toate: scrisul.
...
Nu pot sa nu-mi ascund teama de ati scrie acum... teama ca poate gresesc, si emotia calda ce o simt de fiecare data cand ma surprind cu gandul la tine intrebandu-ma "pe unde este?" sau "ce faci?" ... sau spunandu-ti "noapte buna"...

"... pasiune si rabdare..."
Imi place sa ma gasesc cu gandul la tine. Nu,.. n-ai nici o teama: nu-i nici prea devreme si nici nu vreua sa te grabesc... e doar bucuria mea pe care ti-o fac cunoscuta, si speranta ca vom avea destula rabdare sa descoperim pasiunea in celalat.. si curaj pentru a ne lasa descoperiti.

*******

Eu sunt o-mperechere de straniu/si comun/de aiurari de clopot/si framantari de clape/si port in suflet tristetea planetelor ce-apun/si-n cantece, tumultul caderilor de ape... Eu sunt o cadentare de bine/si de rau/de glasuri razvratite/si resemnari tarzii/in gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu/si-n visuri, majestatea solarei agonii...

***

ce bine ar fi sa vorbim doar in astfel de versuri...
de exemplu.. sa mergi la ghiseu, sa te intrebe "Ce doriti" de Paunescu si tu sa-i spui "Floare Albastra" de Eminescu..

Labis - Am iubit de cand ma stiu